Istoria Operei Maghiare din Cluj-Napoca

1792: înființarea primului teatru din Cluj, fiind cel mai vechi teatru permanent de limbă maghiară, care este în măsură să asigure condiții tehnice scenice corespunzătoare genului de operă, având și fosă pentru orchestră. Datorită renumitei soprane Dna Déry-Széppataki Róza care între anii 1823-1827 se angajează la Cluj, repertoriul inițial se îmbogățește treptat cu operele lui Daniel Auber, Vincenzo Bellini, Gaetano Donizetti, Gioacchino Rossini, Franz Weber și Wolfgang Amadeus Mozart. Este de menținut, că scena clujeană prezintă operele epocii la scurt timp după premiera lor mondială, ținând pas cu evenimentele artistice europene. Peste puțin timp, în stagiunea 1859-1860 apare la Cluj un gen nou: opereta, câștigând popularitate sporită în defavoarea operei. La începutul noului veac teatrul are în repertoriu cele mai de seamă opere și operete care figurează în repertoriul marilor scene lirice.

Începutul secolului XX însă aduce schimbări și în teatru: clădirea nu mai face față cerințelor tehnicilor noi de scenă, sala de spectacole devine șubredă, astfel este sortită demolării. Se începe o construcție nouă, modernă în baza proiectelor cunoscuților arhitecți austrieci Fellner și Helmer. În această clădire azi își desfășoară activitatea Teatrul Național și Opera Română din Cluj.

O eră nouă constituie perioada între anii 1905-1932 în care trupa este condusă de admirabilul om de teatru dr. Janovics Jenő, figură marcantă a scenei clujene, care pe lângă piese de teatru (proză) cooptează în repertoriul existent balete, opere, operete și alte piese muzicale de Giacomo Puccini, Gioacchino Rossini, Pietro Mascagni, Richard Wagner, Bedűich Smetana, Johann Strauss, Lehár Ferenc și alții.

În 1910 își deschide porțile a doua scenă pe malul Someșului, inițial concepută să găzduiască reprezentații în timpul verii. După primul război mondial trupa teatrului de limbă maghiară este nevoită să se mute în acest edificiu.