FRANZ LEHÁR

Lehár a apărut ca o stea de primă mărime pe firmamentul muzicii, într-o perioadă de criză, în care se credea nimeni nu mai putea să redea publicului gloria operetei clasice. La sfârșitul secolului XIX Jacques Offenbach, Hervé (Louis Auguste Florimond Ronger), Robert Planquette și Franz von Suppé erau deja o amintire, frumoasă și strălucitoare ce-i drept, însă „surâsul muzicii” – cum a fost supranumită opereta de către iubitorii ei – , a reânceput să se întrevadă abia odată cu apariția în 1905 a Văduvei vesele, operetă ce a ținut capul afișelor de atunci până în ziua de astăzi.

Franz Lehár s-a născut în 30 aprilie 1870, în Komárom, pe malul Dunării, situat la granița Cehoslovaciei cu Ungaria. A avut o copilărie marcată de desele mutări ale familiei, tatăl său fiind dirijor de fanfară militară. Cu toate acestea și-a finalizat studiile gimnaziale în Budapesta iar Conservatorul l-a făcut în Praga unde talentul său componistic a fost încurajat de directorul instituției, Benevitz, care l-a și prezentat lui Antonin Dvoűák. Plăcut impresionat de creațiile lui Lehár, Dvoűák îl sfătuiește să devină compozitor.

După o scurtă incursiune în viața de dirijor militar, este angajat la Theater an der Wien. Aici compune și dirijează prima sa operetă Der Rastelbilder (Tinichigiul ambulant), pe un libret de Viktor Léon. Femeile vieneze, compusă în 1902 a devenit de notorietate atât la Viena cât și la Berlin, iar Tinichigiul ambulant s-a jucat doi ani la rând cu casa închisă. Din colaborarea cu libretistul Léon, se vor naște rând pe rând: Der Gottergatte, (Soțul divin), Die Juxheirat (Căsătorie din glumă), ambele compuse și montate în 1904. Doar cu mari insistențe, Theater an der Wien a montat Die lustige Witwe de Crăciun, în 1905 succesul la public depășind cu mult așteptările producătorilor. Deja de notorietate, numele lui Lehár deschide ușile celor mai mari teatre din Europa și din lume, cu titluri ca: Der Graf von Luxemburg, (Contele de Luxemburg), 1909, Zigeuner Liebe ( Dragoste de țigan), 1910, Eva, 1911, Die ideale Gattin (Soția ideală) 1912, Endlich allein (În sfârșit singuri) 1914. Urmează Der Sterngucker (Căutătorul de stele) compusă în timpul războiului, Wo die Lerche singt, (Acolo unde cântă ciocîrlia) Die blauzer Mazur (Mazurka albastră)1920, Fruhling (Primăvara) 1922, Frasquita, scrisă în 1922, Fata primăverii, 1928.

Două prietenii adevărate se nasc în această perioadă: prietenia cu Giacomo Puccini, care-l consideră pe Lehár „un mare maestru al operetei”, și cu Richard Tauber despre care se spune că a renunțat la cariera operistică pentru a cânta operetele de care se îndrăgostise.

Ultima perioadă de creație înregistrează capodopere ale genului: Paganini, 1925, Țareviciul, 1927, Friederike, 1928 și Das Land des Lachelns (Țara Surâsului), 1929 montată întâi la Berlin. Cântecul său de lebădă este o operă, Giuditta, 1934, pe care Lehár o consideră ca cea mai melodioasă dintre lucrările sale.

În 24 octombrie 1948, Franz Lehár trece în neființă, lăsându-ne un tezaur inestimabil, operetele sale, pe care publicul de pretutindeni le aplaudă la fiecare montare la fel de entuziast ca în ziua premierei.


Dragoste de țigan


Compusă de Franz Lehár la sfârșitul anului 1909, pe un libret de Alfred Maria Willner și Robert Bodanzky, opereta povestește istoria Zoricăi, o fată de boier, logodită cu Ionel (Gábor), care este nesigură pe sentimentele sale. Acțiunea se petrece în Transilvania în timpul Imperiului Austro-Ungar, într-un sat de pe malul Cernei. Structura celor trei acte ale operetei reflectă acțiunea, prin titlurile generice: Noaptea logodnei, Visul Zoricăi și Trezirea.

La logodna Zoricăi cu Ionel (Gábor) este invitat Józsi, un tânăr și pătimaș violinist țigan. Acesta o seduce pe Zorica prin sunetul vrăjit al viorii dar, mai ales prin cuvintele și personalitatea lui. Dându-și seama că nu cunoaște aceste sentimente pentru logodnicul său. Zorica îl roagă pe Józsi să o ia cu el, pentru ca să devină liberă și fericită, refuzându-și logodnicul, spre consternarea invitaților. Frământată de îndoială Zorica, își amintește de legenda populară conform căreia, dacă va bea din apa fermecată a râului Cerna, își va vedea viitorul. După ce soarbe câteva picături, Zorica se afundă într-un somn adânc.

Actul al doilea este Visul Zoricăi, în care ea se vede pe sine înconjurată de șatra de țigani, campată pe moșia vecinei tatălui său, contesa Ilona. După doi ani de absență, Józsi este primit cu bucurie de toți, pentru că fără vioara sa, evenimentele șatrei nu au mai fost la fel. Zorica observă că nu numai ea se bucură de prezența gitanului, femeile șatrei, chiar și Ilona sunt atrase de el. Îndoiala își face loc în sufletul ei, mai ales atunci când, la anunțul Ilonei de a da o petrecere pe moșie, Zorica propune o ceremonie de căsătorie, și, îmbrăcându-se în costumul tradițional de mireasă al șatrei, tatăl ei, boierul Dragoján, o reneagă. Pe deasupra, Józsi nu dorește o ceremonie în biserică. Astfel visul de iubire se spulberă și Zorica își dă seama că nu poate iubi și trăi astfel.

Actul al treilea prezintă trezirea la realitate. La petrecerea de logodnă fiecare personaj își arată adevărata față. Józsi, angajat pentru a cânta la petrecere, este asaltat de Ilona și pleacă dezamăgit, nici el nu se potrivește lumii acesteia. Trezindu-se din visul revelator, Zorica declară că viața de nomad nu este pentru ea, și acceptă iubirea logodnicului ei.

Puține dintre operetele lui Lehár sunt atât de inventive din punct de vedere melodic atât de îndrăznețe din punct de vedere al armoniei, și al culorilor instrumentale. Nicăieri folosirea cântecelor tradiționale ungurești și țigănești nu au fost mai convingătoare. Libretul este marcat de o largă paletă de efecte și afecte dramatice. Personajele sunt conduse de pasiuni adevărate iar muzica este creată pe măsură. Multe numere ale operetei au devenit faimoase: incluzând ceardașul Zoricăi, Hör' ich Cymbalklänge, și duetul Zorica-Józsi Es liegt in blauen Fernen. Ariile lui Józsi, Welche hier von allen würde mir gefallen, sau Ich bin ein Zigeunerkind sunt de asemenea printre favorite. Dansurile, între care domină valsul, ceardașul și marșul, conferă operetei un parfum intonațional balcanic asezonat cu armonii wagneriene (vezi intermezzo-ul instrumental pe malul Cernei), care, alături de lirismul sentimental sau pătimaș al ariilor duetelor și corurilor, definește stilul lui Lehár, stil cu care a sedus publicul de pretutindeni.

Premiera a avut loc la Carltheater din Viena în 8 ianuarie, 1910. Succesul vienez i-a conferit operetei o notorietate mondială, astfel că în 17 octombrie 1911 a fost montată pe Broadway la Globe Theatre având 31 de reprezentații, iar în Londra premiera a avut loc în 1 iunie 1912, la Daly's Theatre. În București opereta a ajuns mai repede, în 23 iunie 1910 fiind reprezentată cu mare success de Compania Lirică Constantin Oțeleșteanu.



În colaborare cu Teatrul de Operetă din Budapesta.

Lehár Ferenc
DRAGOSTE DE ȚIGAN
Libret: Alfred Maria Willner, Robert Bodanzky
Traducere: Zoltán Pál
Dramaturg: Ari-Nagy Barbara

Dirijor: Kulcsár Szabolcs


Zórika……………………………….....Balázs Barbara, Barabás Zsuzsa

Józsi…………………………….....Fülöp Márton, György-Rózsa Sándor

Ilona…………………………………………..........Jordán Éva, Hary Judit

Gábor………………………………………………..….......Szabó Levente

Jolán…………………………….…………. ...Chiuariu Lívia, Fülöp Tímea

Tivadar……………...................................................Madarász Lóránt

Berta…………………………………………………….......Mányoki Mária

Dragoján Péter……………………..………………………....Ádám János

Lina………………………………………………………........Pataki Enikő

Kutula……………………………………………………......Szilágyi János

Mihály………………………………………………….........Veress László

Regizor……………………………………………..….......Mányoki László

Regizor tehnic………………………………..……………...Venczel Péter

Pista…………………………………………………….......Kovács Ferenc

Gazsi……………………………………….…………..….......Varga Attila

Violonist......................................................................Szép Bálint

Cu participarea corului, orchestrei și ansamblului de balet al Operei Maghiare Cluj

Scenografia: Daróczi Sándor
Costume: Velich Rita
Coregrafia originală: Zsuráfszky Zoltán
Coregraf: Németh Zsuzsanna, Lendvai Zsolt
Asistent coregraf: Rusu P. Gabriela

Maestru de cor: Kulcsár Szabolcs
Concert-maestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre
Corepetitor: Incze G. Katalin, Nagy Ibolya, Nagy Gergő
Sufleur: Kondrát Bea
Regizor tehnic: Venczel Péter, Vincze Bea
Asistent regie: Szabó Jenő

Concepție, regizorul spectacolului din Budapesta: Béres Attila
Regia artistică la Cluj este semnată de: Bori Tamás
2016. Iunie 23 ora 18.30