Barbã-Albastrã aduce o soție nouã în castelul sãu, mare, rece, întunecat, având șapte uși închise. Judit îl urmeazã, în ciuda avertismentelor pãrinților. Observând ușile, ea vrea sã le deschidã pe toate, ca „Vântul sã intre, soarele sã strãluceascã." Prințul îi dã cheia primei uși ezitând. Când ușa se deschide, Judit observã camera de torturã, iar imediat cere urmãtoarea cheie, în a doua încãpere gãsind gãsind armele. În spatele ușii urmãtoare strãlucesc comorile, pãtate de sânge, ale prințului. La fel sunt acoperite de sânge și florile care se aflã dupã ușa a patra. Cu cât Judit deschide mai multe uși, cu atât prințul o roagã din ce în ce mai disperat „sã-l iubeascã și sã nu întrebe niciodatã". Când deschid ușa a cincea, Barbã-Albastrã prezintã țara lui. Judit observã cã ceva stricã frumusețea peisajului, sângele apare și aici, în nori, și vrea sã deschidã și cele douã uși rãmase închise. Aici va gãsi Lacul lacrimilor, cu toate cã prințul insista sã nu deschidã ușa. Deja aici afirmã cã nu va deschide ultima ușã, dar nu mai este cale de întoarcere, Judit devenind din ce în ce mai curioasã. Deschizând ultima ușa fostele soții al prințului apar și o iau pe Judit cu ele. Fericirea doritã de prinț nici acum nu s-a împlinit și „va fi mereu noapte".

Zilele „Bánffy Miklós” este proiect realizat cu sprijinul Primãriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitalã Culturalã Europeanã 2021.