Lumea circului este una duplicitarã: în timp ce în ring acrobații sunt plini de farmec și strãlucire, în viața realã își cos hainele rupte, clovnul cu gura larg râzând în ring este în realitate trist și necãjit, iar cãlãrețul fermecãtor este de fapt un ofițer ce își plânge iubita trecutã în neființã. Cine ține neapãrat sã ajungã în spatele cortinei, sau în mod voluntar vrea sã creadã cã poate înșela acești maeștrii ai prefãcãtoriei, se poate înșela amarnic. În final însã chiar și în circ vor triumfa sentimentale reale și oneste ale personajelor.

Descrierea acțiunii:
Misteriosul şi nobilul Mr. X poartã tot timpul o mascã atunci când se aflã pe scenã, la circ. Nimeni nu îi cunoaste identitatea sau numele real. O vãduvã tânãrã şi bogatã, Fedora, care refuzã în mod repetat avansurile unui nobil baron, încearca in zadar sã îl cunoascã pe Mr. X. Baronul este un om important, cãruia îi plac lucrurile scumpe, caii de rasã şi femeile frumoase. Pentru a-l deconspira pe Mr. X, baronul aranjeazã o întâlnire cu tinerii, prezentându-l pe Mr. X drept un conte respectabil. Deşi Fedora aflã adevãrata origine a tânãrului aşa-zis conte, acceptã sã devinã Prinţesa circului şi soţia misteriosului Mr. X.
Kálmán Imre
PRINÞESA CIRCULUI

Dirijor: Szabolcs Kulcsár


Prinţesa Fedora Palinska..................Borbála Balázs
Mister X............................................Levente Szabó
Prinţul Sergius Wladimir........................János Ádám
Mabel Gibson.......................................Enikõ Pataki
Tony Schlumberger..........................Lóránt Madarász
Luigi Pinelli, regizor şi clovn..................Farkas Loránd 
Stanislawsky, directorul circului............László Veress
Pierre, secretarul prinţului..................László Mányoki
Petrovics Péter Pál, locotenent............Gergely Elek
Saskusin...........................................Ferenc Kovács
Rasumowsky....................................István Rigmányi
Brusovszka...........................................Zoltán Jakab
Karolina Schlumberger.......................Zsejke Székely
Pelikán, ospãtar.................................István Szeibert
Max (Maxl)........................................Zsombor Rétyi
Fata florãreasã, Katya.......................Katalin Kolcsár
Portar..................................................Róbert Plesa
Musafir I. ..............................................Attila Varga
Musafir II. ...........................................Peti Tamás Ottó

Respectiv:
Szacsvai Zsigmond, Petres István, Oprean Simina,
Bogoi Viorica, Mányoki Mária, Berciu Samu, Popovici Zsófia,
Balló Zsuzsa, Székely Dániel, Szakács Ágnes, Egyed Apollónia, Salamon Ildikó

Cu participarea corului, orchestrei și ansamblului de balet al Operei Maghiare Cluj

Scenografie: Bartha József
Costume: Szabó Emese
Coregraf: Kozma Attila
Asistent coregraf: Rusu P. Gabriela

Maestru de cor: Kulcsár Szabolcs
Corepetitori: Nagy Ibolya, Incze G. Katalin, Nagy Gergõ
Concert maestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre
Sufleur: Kondrát Bea
Regia tehnicã: Venczel Péter

Regia: Szabó Emese
2013. Septembrie 28 ora 18:00
2014. Aprilie 27 ora 14:00
2015. Februarie 21 ora 17:00
2015. Noiembrie 21 ora 18.,00
2017. Decembrie 17 ora 18.00
2018. Februarie 11 ora 18.00





Facebook

ÎNSCRIE-TE LA NEWSLETTER